N-am scris demult, de foarte mult timp. Credeam ca nici n-o sa mai scriu… de teama de  a nu fi originala, de teama ca n-o sa fiu la fel de inspirata ca altii, de teama… de fapt mint! Am incercat sa scriu de multe ori, dar mi se parea prea putin interesant pentru altii, prea fara artificii, prea  simplu, prea emotiv si stergeam gind dupa gind, emotie dupa emotie, de pe foaie, si din gind, si din inima. 

Am citit atitea bloguri cu dari de seama, atitea vorbe frumoase, atitea sinceritati, incit mi s-a facut si mie pofta de confesiuni. Scriu repede, ca sa nu ma razgindesc si sa sterg. 

A fost un an bogat in cunostinte, un an in care nu am legat prietenii noi de teama de a nu fi tradata, un an in care am incercat sa nu las pe nimeni sa-mi descheie nasturii inimii, un an in care aproape ca umblam cu miinile la piept ca sa nu las pe nimeni sa intre acolo. Si asta pentru ca eu nu ma pricep la oameni. Mie toti mi-s dragi, eu la toti le spun ce am pe suflet, eu cred ca toti ma inteleg si ma compatimesc sincer. Dar, anul asta, mai mult ca niciodata, am dat peste oameni care aveau nevoie de omul de televiziune Rusalina Rusu… pentru o pila, pentru in interviu ca sa-si mai dreaga imaginea,  sa-si linisteasca orgoliul. 

A fost un an in care am bifat cu prezenta mai multe petreceri mondene, petreceri la care se zimbeste, se ciocneste si se fac poze, multe poze, toate pentru facebook.